Search This Blog

Saturday, December 13, 2014

Vin sărbătoriiiileeee, vin!


Că vin cu pași repezi, asta știm toți. Eu personal nu știu cum a trecut tot anul 2014 și încerc să îmi fac timp să mă uit pe listă să văd ce am îndeplinit din ce mi-am propus și ce pun pe lista lui 
2015.  

Dar până acolo cert e că vine crăciunul și seara dintre ani și avem de făcut multe cadouri, oamenilor dragi, dar și nouă și mai trebuie să ne gândim și cu ce ne îmbrăcam.


Pentru toate aceste mici probleme, designeri și artiști handmade din partea de vest a țării, printre care mă număr și eu, avem propuneri și soluții, iar toate le găsiți săptămâna viitoare de marți până joi, la Hotel Continental, între orele 10-22 la Târgul Fashion Fridays Winter Edition.

Eu vă arăt de pe acum câteva din propunerile mele pentru ținute potrivite serii de revelion.

Ținuta 1: Jachetă culoarea șampaniei+auriu cu detalii de pictură și broderie contemporană pe nuanțe aurii.

Fustă cloche din material culoarea șampaniei texturat.

Top de voal pe baza nude, cu broderie aplicată manual.


Ținuta 2: Rochie din combinație de materiale texturate pe nuanțe de auriu și culoarea șampaniei cu detalii de pictură și broderie contemporană.


Ținuta 3: Rochie mini din voal de mătase cu broderie aplicată manual.



Ținuta 4: Top din voal de mătase pe bază nude cu broderie aplicată manual.

Fustă midi cloche din material negru cu irizații.


Ținuta 5: Jachetă din stofă și material negru cu irizații și broderie aplicată manual.

Fustă mov din material cu fir lame.


Toate sunt ținute unicat, cu detalii lucrate manual și se pot face nenumarate combinații între ele, iar în garderoba voastră, imaginația vă este limita:)

Sper că v-am ajutat puțin și sper să treceți pe la târg să profitați de prezența stiliștilor și designerilor pentru a obține consultații și sfaturi prețioase în funcție de silueta voastră!

May all your Christmases be white!


No comments:

Post a Comment