Search This Blog

Showing posts with label EVENT. Show all posts
Showing posts with label EVENT. Show all posts

Monday, November 16, 2015

We're OPEN for business!

 Am terminat de decorat noul atelier de curând (sigur nu e forma lui finală, deoarece îl văd ca pe ceva organic care va crește odată cu noi-echipa, însă suntem mulțumiți de cum arată) și am decis să îi facem o petrecere de deschidere mai oficială puțin, că noi oricum lucram în el deja în timp ce îl arajam. Am vrut să facem asta să-l arătăm lumii, să ne mai relaxăm, să ne simțim bine și evident că a fost mai mult un pretext pentru a mânca Ceva Dulce și a bea șampanie! Recunoaștem!

Petrecerea a fost una restrânsă, însă de acum suntem oficial deschiși, iar doritoarele își pot face o programare pentru a ne vizita și a ne proba noua linie care va fi și pe noul site curând, la nr de tel 0748096029 sau e-mail laurachiritadesign@gmail.com.

Ia uitați cum arată!
El nu e un atelier mare, dar e foarte primitor și deja ni s-a spus că te face să vii și să revii cu drag.
E format dintr-o intrare, un showroom, o cabină de probă și o baie în prima jumătate:

Tuesday, August 4, 2015

BreathTAKEing la AMBASADA


Cum vă spuneam în postarea anterioară, imediat după gală, o parte din absolvenți am organizat o expoziție cu mini-prezentări și proiecții video, să fim siguri că lumea ne poate vedea colecțiile și de aproape.

Ideea noastră a fost de a deschide ușile unui backstage de eveniment fashion și să expunem în spațiul de la AMBASADA procesul de make up, de hair style și chiar repetițiile de coregrafie și lumină/sunet, pe lângă expunerea colecțiilor.

Wednesday, July 22, 2015

Gala de Modă UVT


#galamodauvt e un eveniment anual, ce încununează ani de muncă a unor studenți la licență și masterat. Se prezintă colecțiile de absolvire cu surle și trâmbițe, într-o locație pompoasă. Anul acesta locația a fost Teatrul Național Timișoara, iar printre absolvenți m-am numărat și eu.

Despre colecția mea care m-a făcut maestră în arte, cum s-ar traduce direct, am povestit aici. Acum aș vrea să povestesc un pic despre evenimentul în sine.

Pentru cei care nu știați, gala de modă UVT din fiecare an e organizată exclusiv de studenți și profesorii implicați, plus un ajutor mic mic de la Consiliul Județean Timiș. Deci dacă anul acesta s-a scris după eveniment că a fost mai bine organizat ca în trecut, ne-am simțit bine cu toții că e munca noastră! Că am avut și părți mai puțin bune e clar, fiecare eveniment le are, dar suntem studenți ce termină artele, nici unul din noi nu a organizat evenimente și cu toate astea sala a fost plină, cu lume în picioare chiar și aplauze zgomotoase.

Tuesday, April 28, 2015

Cum a fost la Fabrica de Antreprenori?



Weekendul trecut au fost aprope de 30 de grade Celsius și sigur ați ieșit la plimbare, la terase, poate chiar la plajă pentru prima oară anul acesta. Bravo vouă! Eu am fost la un curs de antreprenoriat ținut de Fabrica de Antreprenori.


Sunday, November 9, 2014

Târgul V&H- Vintage and Handmade

Weekendul viitor mă găsiți la Târgul V&H- Vintage and Handmade, la Porto Arte, sâmbătă și duminică până la orele 20:00.



Sunday, October 26, 2014

Târgul Fashion Fridays, ediția de toamnă...

       

              A fost ca toamna, să nu uităm pentru ce sezon am creat toate ținutele. A plouat de a rupt și au fost niște temperaturi de să nu ieși din casă. Și, deși ne așteptam să nu iasă lumea deloc, fashionistele nu pot sta departe când e vorba de mulți designeri la un loc, reduceri și colecții noi.

Friday, May 16, 2014

CORPs- Videoproiecţie şi preyentare obiecte textile

Luni, 20:00, TAM TAM.
 Ne vedem acolo!


Thursday, May 15, 2014

Cum a fost expoziţia TEXTURI-STRUCTURI?

Expoziţia TEXTURI-STRUCTURI (de care vă spuneam în postarea anterioară), a avut loc la galeria primăriei din Timişoara, în perioada 31 aprilie- 9 mai.

A fost o expoziţie de experimente şi explorări creative textile şi de modă a studenţilor masteranzi ai FAD, Design Textil- Vestimentar.

Nu ştiu cât de mulţi dintre voi aţi ajuns să o vedeţi...dar eu vă arăt măcar în câteva imagini ce a ieşit.

Monday, April 28, 2014

Expoziţia TEXTURI STRUCTURI

Mâine, marţi 29 aprilie, la Galeria Primăriei Timişoara, de la ora 14:00, va avea loc o expoziţie de lucrări textile şi de modă a studenţilor şi masteranzilor Facultăţii de Arte şi Design Timişoara, secţiile Design Textil şi Design Vestimentar (inclusiv câteva lucrări de ale mele)

Wednesday, April 16, 2014

Family Style Fashion Week

  Cum a fost la evenimentul caritabil Family Style Fashion Week?

Obositor! Spun asta din simplul motiv că am avut modele copii foarte mici, nu doar echipa noastră ( eu cu Emina Stoianovici), ci toţi designerii! Şi a fost o nebunie şi o veselie care a lasat ceva oboseală în urmă. Declar evenimentul unul reuşit, datorită faptului că ai noştri copii manechini au defilat fără probleme, ba chiar au zâmbit! Nici urmă de lacrimi.

Vă las în compania câtorva fotografii cu familia noastra, care a fost la un picnic în stil retro-chic!

Wednesday, April 9, 2014

Family Style Fashion Week


Vinerea aceasta ne vedem în club Jazzissimo din Timişoara de la ora 17 la evenimentul caritabil Family Style Fashion Week. Eveniment pentru care un număr mare de designeri creează ţinute pentru o familie întreagă, pentru un eveniment sau destinaţie anume.

Eu voi face echipă cu a mea colegă, Emina Stoianovici, iar familia noastră merge la picnic în anii 20.

Mai multe informaţii puteţi obţine pe facebook.

Ne vedem acolo!

Shine on!

Friday, March 21, 2014

Iubeşte, Poartă, Dăruieşte...Româneşte!



Iubeşte, Poartă, Dăruieşte..Româneşte, e un eveniment caritabil, care va avea loc în această seară, de la ora 19:30 la Club No Name, organizat de către studenţii de la FEAA Timişoara, în colaborare cu Facultatea de Arte şi Design, cu scopul de a strânge bani pentru Asociaţia Little People.

În cadrul evenimentului va avea loc o prezentare de modă a studenţilor de la Facultatea de Arte şi Design, secţiile Design Vestimentar-Modă. Toate de inspiraţie tradiţională românească. Va fi şi o ţinută de-a mea. :)

Acesta e afişul oficial!


Wednesday, March 5, 2014

Fashion Fridays Designers Spring Fair!

Weekendul trecut am participat la a doua ediţie a târgului cu vânzare de designeri, marca Fashion Fridays, şi anume cel de primăvară! A fost foarte frumos, ca atmosferă, participanţi, vreme, iar vizitatorii au fost simţitor mai educaţi faţă de ediţia anterioară. Spun asta, deoarece au venit mulţi şi pregătiţi pentru a descoperi lucruri unicat, de designer şi  nume noi din piaţă. Nu la vânătoare de chilipiruri doar :).

Vă las în compania câtorva poze de la standul meu:)


Friday, February 7, 2014

When does Spring come?!


Primăvara vine... odată cu ziua mea de naştere! Pentru că aşa vreau eu!

Bine, nu chiar atunci, dar imediat după:)

Tuesday, November 26, 2013

Santa Claus is comiiiiiiiiiiing to tooooooown!!!!!!

Sărbătorile se apropie cu paşi repezi şi fiecare dintre noi se pregăteşte în felul lui pentru aceasta perioadă magică din an! E perioada în care facem curat în casă, în suflet, în planurile de viitor, dar mai ales în garderobă.

Aici intervin eu cu pregătirile mele.

Înainte de Crăciun, chiar în mijlocul agitaţiei şi cumpărăturilor, pe mine mă găsiţi la un târg de Crăciun!!!


Între 20-22 decembrie, în piaţa unirii la Zai apres Cafe, mă găsiţi cu mostre reduse din colecţia ss 2014- NOMAD, piese unicat de sezon şi alte surprize care să vă ajute să vă completaţi garderoba, să completaţi lista de cadouri pentru cei dragi, sau doar să vă rasfăţaţi cu ceva nou!

Pentru că în perioada Crăciunului avem voie şi merităm să cheltuim un pic mai mult pentru sufletul nostru!

Thursday, October 3, 2013

Primul festival de modăăăăăăăă!


Sâmbăta asta particip la primul meu festival de modă cu NOMAD, colecţia cu propunerile mele pentru ss 2014.

Festivalul e destinat tinerilor designeri din Vestul Ţării la început de dru, sub formă de concurs, dar are şi o expoziţie foto de modă şi o secţiune pentru designerii consacraţi. Ceea ce mă bucură, că voi prezenta pe acelaşi podium cu nume ca Silvia Terziu!

Ziua aceea mi-o voi petrece cu Beatrice Gale, pe care o voi şi cunoaşte personal pe această cale. Indiferent de clasamentul final, deja mă simt foarte câştigată prin simplul fapt că voi participa, iar evenimentul se anunţă foarte distractiv!


Festivalul e în Arad, la Filarmonică. Eu vă aştept pe cât ai mulţi acolo să ne cunoaştem şi să vă bucuraţi de show-uri!

Wednesday, September 25, 2013

NOMAD ss 2014 LOOKBOOK


Așa cum am promis, a venit și postarea cu pozele de studio ale ținutelor din colecția NOMADss 2014.

Povestea și conceptul vi le-am prezentat în postarea anterioară, iar acum voi descrie fiecare ținută în parte și vă voi direcționa către magazinul online de unde le puteți achiziționa.

Ținuta 1: 
Este o rochie lejeră din jerseu de bumbac cu buzunare. Și una din preferatele mele!




Ținuta 2:
Este formată dintr-o fustă lungă vaporoasă în tonuri de pământ, cu o vestă culoarea cuprului din jerseu de bumbac cu margele aplicate manual și epoleți de inspirație tradițională și o bustiră din piele naturală.
Piesele din ținută le găsiți aici: 




Ținuta 3:

Este o rochie scurtă dintr-o pânză de mătase imprimată cu nuanțe pământi și forme mici de inspirație tribală, cu spatele gol.
O găsiți aici: 





Ținuta 4:
Este o rochie lungă asimetrică cu spatele gol din aceeași pânză de mătase imprimată cu nuanțe pământi și forme mici de inspirație tribală.
O găsiți aici:





Ținuta 5:
O salopetă lejeră din aceeași pânză, cu un cordon în talie.
O găsiți aici:




Ținuta 6:
Este formată dintr-un top beige de mătase naturală cu bretele cu motive tradiționale și o fustă din doc satinat culoarea cuprului cu inserții de piele naturală.

Le găsiți aici:






Ținuta 7:
O rochie lunga beige cu spatele gol și motive tradiționle.
Disponibilă aici:





Ținuta 8:

O rochie lungă din voal de mătase cu brâu din motive tradiționale românești și spatele gol. De asemenea una din preferatele mele!

O gășiți aici:



Ținuta 9:
Rochie petrecută navy-negru cu motive tradiționale românești.
Disponibilă:





Ținuta 10:
Rochie lungă navy-negru cu o crăpătură adâncă si brâu cu motive tradiționale românești.
De vânzare aici:




Ținuta 11:

Rochie corset beige din stofa de bumbac și mătase naturală. Vine la pachet cu o centură de piele naturală și le găsiți aici:




Ținuta 12:

Rochie corset cupru cu beige din stofă de bumbac și voal de mătase.

De cumpărat aici:



Ținuta 13:
Rochie cu spatele gol culoarea cuprului din stofă de bumbac și voal de mătase cu elemente etnice cusute manual.
O găsiți aici:




Ținuta 14:
Și ultima din colecție, e o rochie din doc satinat culoarea cuprului cu spatele gol, buzunare și șnururi de piele.

De găsit aici:




Acestea fiind spuse, vă las cu un video de la prezentarea colecției pentru cei care nu ați fost acolo, sau vreți să o revedeți.